Dăruind vei dobândi

Era ora 7.45 marți dimineața 25 martie 2013. Da, exact, aceasta era ora. M-am trezit buimacită, pentru că  în mod normal nu mă trezeam așa devreme, deși lungul șir de ritualuri matinale mi-au dat șansa să mă dezmeticesc din amorțeala ce mă cuprinsese. Iar momentul favorit era, desigur, cafeaua de dimineață. Imi puneam în gând planul de bătaie, începusem deja să mă gândesc cum se va defășura întâlnirea din acea zi, de la ora 10 la fundație, cu copilul și părinții acestuia. Îmi închipuiam că se vor pune multe detalii la punct cu privire la eveniment. Vedeam totul în alb și negru și...cam atat. Nu îmi închipuiam că ceva m-ar putea „mișca”.

Am pornit grabită prin ninsoarea furioasă de afară, încă încăpățânată să lase locul primăverii. Fulgi mari îmi acopereau pleoapele și se topeau apoi lin, lasându-mi starea aceea pe care probabil toate fetele o au: „Oare când se încălzește odată?” Dar cum s-ar spune pentru noi, studenții... noroc de transportul în comun.

La ora 10 am ajuns, în sfarșit, la fundația Star of Hope din cartierul Bularga, iar când am intrat pe ușă se auzeau deja râsete și glume de bună dispoziție. Eu , încă buimacită de somn și de frig, m-am așezat pe un scaun lângă colegii mei din echipa EnjoyLife. Abia ce m-am acomodat, au și început discuțiile. Doamna Aurora, directoarea fundației, a fost destul de amabilă încât să ne prezinte un filmuleț despre cum a luat ființă acest centru,,care, recunosc, ne-a făcut pe toți să avem lacrimi în ochi la un moment dat.

Dincolo de acest aspect, cel mai frumos moment a fost, pentru mine, atunci când l-am cunoscut pe Robert. Un copil cald, modest și poate extrem de timid ce se înroșea de fiecare dată când cineva voia să îi vorbească. Se uita adesea la noi cu ochii goi și neînțelegători. Copiii mă copleșesc, cu atât mai mult cu cât  ei sunt un dar de la Dumnezeu. Nu-mi imaginez cum e sa nu poți auzi, dar mi-a fost de ajuns să văd privirea caldă a lui Robert pentru a înţelege de ce, dincolo de toată organizarea, toată forfota care se crează în jurul evenimentului, e necesar mai presus de toate să intelegi că trebuie sa fii OM.

Optimiști și încrezători, parinții lui Robert și-au deschis sufletul către noi. „Nu este ușor să știi că al tău copil este bolnav, însă când am aflat că Robert are o problemă nu m-am dezamăgit, ci am zis ca voi face tot ce trebuie pentru a-l ajuta!” a spus mama, determinată, în timpul discuțiilor. 

Parintele Nicolae Steinhardt spunea, odată, în felul următor: „dăruind vei dobândi”. Poate că așa este. Poate că, înainte de a ne apuca de un lucru, e bine sa înțelegem că dincolo de zidurile facultății sunt copii care au nevoie de un sprijin sau de un ajutor. Poate că ar fi timpul să dăruim și noi ceva în schimb ... Am plecat cu toții emoționați de la acea întâlnire, deși nu mă așteptam. Ne-am promis unul altuia că de fiecare dată când ne va fi greu ne vom gândi la Robert și vom face tot posibilul pentru a-l ajuta până la capăt. Știu că ne vom ține de cuvânt. E ceea ce ne motivează pentru a „dobândi” șansa la o viață normală pentru Robert.